„Suntem 7,5 miliarde de oameni, iar populația continuă să crească, astfel încât este nevoie să consumăm mai multe legume, cereale și mai puțin zahăr și produse din carne”, a declarat Laurent Freixe, vicepreședinte executiv și șef de operații al Nestlé în America, potrivit sursei citate.
Resursele naturale limitate pe planetă și problema obezității sun motivele schimbărilor pe care Freixe le consideră necesare. El a menționat, de asemenea, o mai bună conștientizare a publicului cu privire la procesul de producție alimentară, precum și probleme precum munca copiilor sau defrișările, extrem de relevante în Brazilia.
Producția de carne, în special cea de vită, contribuie semnificativ la emisiile de carbon ce duc la fenomenul încălzirii globale.
„Există mult mai multă sensibilitate în această privință, nu numai în Europa sau SUA. Suntem într-o lume conectată, oamenii au acces la informații, consumatorii vor să știe de unde provin materiile prime, dacă au fost produse într-o manieră etică”, a mai spus Laurent Frexie.
Nestlé este un cumpărător important la nivel mondial de cafea, zahăr, cacao și lapte, printre alte mărfuri.